Cum să prepari un cozonac reușit din prima încercare

30248
Cum să prepari un cozonac reușit din prima încercare
Cum să prepari un cozonac reușit din prima încercare

Descoperă o rețetă de cozonac moldovenesc cu nucă și cacao din caietul vechi al bunicii mele, perfectă pentru a impresiona la masa de sărbătoare.

Ingrediente pentru Cozonac Moldovenesc cu nucă și cacao:

  • 1 kg făină
  • 50 gr drojdie proaspătă
  • 200 gr zahăr
  • 4 gălbenușuri
  • 300 ml lapte
  • 150 gr unt gras
  • 50 ml ulei
  • 1/2 linguriță sare

Ingrediente pentru umplutură:

  • 5 albușuri
  • 1 praf de sare
  • 50 gr cacao
  • 125 gr zahăr
  • 150 gr nucă
  • 3 lingurițe esență de rom

Ingrediente pentru uns:

  • 1 gălbenuș de ou
  • 1 linguriță lapte

Cum să prepari un cozonac reușit din prima încercare

Mod de preparare cozonac:

  1. Asigură-te că toate ingredientele pentru rețeta de cozonac moldovenesc cu nucă și cacao sunt la temperatura camerei.
  2. Încălzește laptele și adaugă untul și zahărul.
  3. Pentru aluat, cerne făina și creează o adâncitură în mijloc.
  4. Freacă drojdia cu o linguriță de zahăr și 2-3 linguri de lapte călduț și lasă să se dezvolte pentru câteva minute.
  5. Separați albușurile de gălbenușuri.
  6. Adaugă maiaua crescută în mijlocul făinii și amestecă ușor, turnând treptat lapte cald cu unt topit și adunând făina de pe margini.
  7. Adaugă gălbenușurile frecate cu sare și esență de rom.
  8. Framântă aluatul de cozonac, adăugând uleiul încălzit spre final.
  9. Lasă aluatul la loc cald și acoperit până își dublează volumul.
  10. Pentru umplutură, pregătește o bezea din albușuri, sare și zahăr, apoi adaugă jumătate din nucă măcinată fin, jumătate tăiată grosier și cacao.
  11. Întinde patru foi din aluat și unge-le cu umplutura pregătită, rulează-le și împletește-le câte două rulouri.
  12. Așază-le în tăvi tapetate cu hârtie de copt și acoperă-le cu șervete.
  13. Lasă cozonacii la loc cald până își dublează volumul.
  14. Unge cozonacii cu amestecul de gălbenuș de ou și lapte și coace-i în cuptorul preîncălzit la 175 de grade Celsius timp de 40-45 de minute.
  15. Poftă bună si spor la gatit reteta de cozonac !

Daca v-a placut aceasta reteta de cozonac va invitam sa o distribuiti si prietenilor vostri. Multumim